Trupa Led Zeppelin, acuzată că a plagiat celebra piesă „Stairway to Heaven” – VIDEO

Trupa Led Zeppelin, acuzată că a plagiat celebra piesă Stairway to Heaven - VIDEO
Publicat: 21/05/2014, 11:54
Actualizat: 29/03/2019, 15:47

Potrivit AFP, plângerea a fost depusă la un tribunal din Statele Unite, într-o perioadă în care formația britanică se pregătește să lanseze pe piață o versiune remasterizată a albumului original care conține acest cântec, a anunțat, marți, presa americană.

O plângere pentru încălcarea drepturilor de autor, însoțită de o solicitare de interdicție, ce ar putea bloca lansarea acestui album masterizat, a fost depusă în numele lui Randy California, chitaristul decedat în 1997 al trupei americane Spirit, afirmă Bloomberg Businessweek.

Potrivit declarațiilor făcute de Francis Alexander Malofiy, avocatul unei fundații care poartă numele artistului decedat, celebrele arpegii de chitară care alcătuiesc partea de început a piesei „Stairway to Heaven” au fost copiate din piesa „Taurus”, compusă de Randy California, pentru un album cu același titlu, lansat în 1968.

Cele două trupe au avut ocazia de a cânta pe aceeași scenă cu ocazia unor concerte susținute în Statele Unite în 1969, deci membrii fiecărui grup puteau să asculte piesele celorlalți, afirmă Mark Andes, un fost membru al Spirit, citat de aceeași publicație.

Jimmy Page, chitaristul grupului Led Zeppelin, a spus întotdeauna că a început să compună „Stairway to Heaven” în 1970, într-o casă izolată dintr-un sat din Țara Galilor.

Potrivit Bloomberg Businessweek, piesa Stairway to Heaven”, cu o durată de opt minute, inclusă pe un album fără titlu al formației britanice, dar care este cunoscut sub numele „Led Zeppelin IV”, lansat în 1971, a generat până în 2008 venituri de 562 de milioane de dolari.

Cântecul „Stairway to Heaven” ocupă poziția a 31-a în topul 500 al celor mai bune compoziții muzicale din toate timpurile alcătuit de revista Rolling Stone.

Led Zeppelin, înființat în 1966, este considerat unul dintre cele mai inovatoare și influente grupuri muzicale din secolul XX. Trupa Led Zeppelin s-a destrămat în 1980, în urma decesului toboșarului John Bonham. Led Zeppelin a vândut mai mult de 300 de milioane de albume în lumea întreagă. Printre cele mai de succes piese ale trupei se numără piese precum „Stairway to Heaven”, „Whole Lotta Love” și „Kashmir”.

Membrii supraviețuitori ai formației, Jimmy Page, Robert Plant și John Paul Jones, s-au reunit o singură dată pe scenă, în decembrie 2007, pentru un concert unic, la O2 Arena din Londra, după ce nu mai cântaseră împreună de 19 ani. Milioane de fani s-au grăbit să se înregistreze pentru a obține bilete, care au fost alocate prin tragere la sorți, la acest eveniment unic. La acel concert, partitura pentru tobe a fost asigurată de Jason Bonham, fiul toboșarului John Bonham.

Concertul din 2007 a fost organizat în memoria regretatului cofondator al Atlantic Records, Ahmet Ertegun, care s-a ocupat de Led Zeppelin din 1968. Ertegun a murit în 2006, după ce a căzut în culise, în timpul unui concert al trupei The Rolling Stones.

Led Zeppelin a anunțat la începutul acestui an că va lansa versiuni remasterizate, de lux, ale tuturor albumelor sale de studio, iar primele trei vor ajunge pe piață în luna iunie.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO. Se vinde o fostă vilă a lui Ceaușescu. Cât cere statul pe clădire, după...
Ultimele ore din viața lui Andrei Versace. Pe cine a sunat înainte de a muri...
FOTO. Fotomodelul de 33 de ani se iubește în secret cu jucătorul mai tânăr cu...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după...
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Petruţa a plătit 12.000 de euro pe meditaţii şi a fost admisă pe poziţia 71....
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Când și unde va avea loc înmormântarea lui Andrei Versace. Sicriul cu trupul neînsuflețit al...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Războiul din Ucraina, ziua 881. Kievul primeşte în august 1,4 miliarde de euro din profiturile...
Obiceiul CIUDAT al lui Darwin! L-a ajutat să trăiască mai mult?
Adio, maestre! Marele actor s-a dus în ceruri. Era iubit și adorat de toți
Marele anunț pentru pensionari. Când vor primi bani în plus
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce i s-a întâmplat Getuței Sterp în timp ce mergea la oi? Tânăra și soțul...
Fratele lui Andrei Versace rupe tăcerea după moartea lui: ”Nu a fost ucis, nu avea...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Cum a plecat un medic român la război: Tată-meu mi-a dat sabia şi revolverul lui,...